Notiuni elementare de acvaristica


Intr-un acvariu intalnim ca locatari pesti, plante si nevertebrate.
Fiecare dintre acesti locatari isi aduc aportul lor in chimismul apei.
Toate aceste fiinte interactioneaza intre ele/si cu mediul. De aceea
cand incercati sa intelegeti acvariul vostru incercati sa luati in
considerare toate aspectele posibile.


Pentru a intelege aceste fenomene incerc sa creez un mic dictionar de termeni:


KH – Duritatea carbonica ( duritatea temporala ) masoara ionii
de carbonatii (CO32-) si bicarbonatii (HCO3-)continuti in solutie , in
mod normal apa. In mod obisnuit este exprimat ca parti la un milion (ppm
or mg/L), ori in grade (KH – din germana "Karbonathärte”). Un grad
german de duritate carbonica este echivalentul a 17.8575 mg/L Amandoua
unitatile de masura (mg/L or KH), sunt de obicei exprimate ca si CaCO3″
. Fiecare ion de bicarbonat este exprimat ca jumatate din valoarea unui
ion de carbonat . Daca solutia ar contine un litru de apa si 50 mg
(bicarbonat de sodiu), s-ar obtine o duritate carbonica de 18 mg/L de
CaCO3. Daca ai avea un litru de apa ce contine 50 mg of Na2CO3, ai
obtine o duritate de 29 mg/L as CaCO3.Aceasta duritate joaca rol de
tampon al ph. De accea la stabilirea limitelor a unui ph controler se
masoara mai intai kh.


GH – duritate totala: În apă întâlnim o duritatea totală care
exprimă valoarea (concentraţia) totală a sărurilor de calciu şi magneziu
din sulfaţi, carbonaţi, nitraţi şi cloruri.


Duritatea permanentă, care este exprimată de clorurile,
sulfaţii şi nitraţii care rămân în soluţie după fierbere (sau
precipitarea carbonaţilor). Duritatea permanentă se îndepărtează prin
tratare cu sodă (carbonat de sodiu).

CaSO4+Na2CO3=CaCO3+Na2SO4 In funcţie de conţinutul în carbonaţi (duritate) apele sunt împărţite astfel:

- ape moi conţin până la 9 mg CaCO3 /l apă

- apă mijlocie până la 25 mg CaCO3 /l apă

- apă dură peste 25 mg CaCO3 /l apă

Carbonaţii şi bicarbonaţii din apă sunt foarte importanţi mai ales în
apele continentale, unde se găsesc mai ales sub formă de carbonat sau
bicarbonat de calciu.


PH-ul este un factor important pentru ecosistemele acvatice.
Gradul de disociere a acizilor şi bazelor slabe este afectat de
variaţiile de pH, iar fenomenul este important întrucât toxicitatea
multor compuşi (HCN, NH3, H2S, etc.) este afectată de gradul lor de
disociere. Ph se masoara cu o scala, valoarea de mijloc reprezentant ph
neutru fiind 7. Ce este sub 7 este un ph acid si ce este peste 7
reprezinta un ph alcalin. Modificarea ph in solutie cu un grad
reprezinta o crestere sau respective o micsorare a lui de 10 ori, cu
doua grade de 100 ori etc. PH-ul este un factor important pentru
ecosistemele acvatice. Principalul sistem regulator al pH-ului în medile
acvatice este sistemul carbonaţilor, format din CO2, H2CO3 şi ionilor
bicarbonat, HCO3- şi carbonat CO32-, la care se adaugă fosfaţii şi
hidroxizii. Principalul sistem regulator al pH-ului în medile acvatice
este sistemul carbonaţilor, format din CO2, H2CO3 şi ionilor bicarbonat,
HCO3- şi carbonat CO32-, la care se adaugă fosfaţii şi hidroxizii. Un
lucru pe care trebuie sa il aveti in minte este capacitatea ph acid de a
se comporta ca un tampon cu amoniacul, transformandul in saruri de
amoniu. De accea cand se face schimb de apa, se va avea in vedere ca
acest schimb sa fie ori in cantitatii mici de apa ori in cantitati mari
de apa cca 2/3 din masa totala de apa. Acest lucru se face pentru a
evita eliberarea brusc in apa a amoniacului imobilizat.


Azotul anorganic, intr-un acvariu, are diferite forme:

NH3=>NH4OH=>NH4=>NO2=>NO3=>… si cam atit. toxicitatea
scade in aceasta ordine. Azotul (N) este un element esenţial al
ţesuturilor animale şi vegetale. Moleculele azotate, provenind de la
animale (excrementele peştilor), vegetale sau mâncarea în surplus, sunt
transformate în amoniac (NH3 sau NH4+), care este foarte toxic pentru
peşti. Acest fenomen se întâmplă şi în natură însă volumul de apă este
foarte mare faţă de numărul de peşti astfel încât concentraţia de
amoniac este foarte mică. În acvarii volumul de apă este mic şi
concentraţia de amoniac poate deveni periculoasă în anumite condiţii.

- N azot;

- NH4OH hidroxid de amoniu;

- NH4+ ion de amoniu;


- NH3 amoniac;


Amoniacul se prezintă de regulă sub formă disociată, reacţionând rapid cu apa, conform reacţiei:

NH3 + H2O <=> NH4OH <=> NH4+ + OH –

La pH7 si 25 grd C, la echilibrul reactiei, 0.55% din amoniac se gaseste
sub forma de hidroxid de amoniu, amoniac liber este aproape inexistent,
restul fiind amoniu.

In mediu alcalin, echilibrul reactiei se schimba, NH4OH creste. NH4OH nedisociat este toxic.


In mediu acid, echilibrul reactiei se deplaseaza catre dreapta, ceea
ce inseamna ca scade procentul de NH4OH nedisociat si creste nivelul
amoniului, mai putin toxic, acesta intrind in reactia de nitrificare
(adica, va fi oxidat la NO2 si respectiv NO3, in prezenta bacteriilor
nitrificatoare).

Toxicitatea NH4OH asupra peştilor variază funcţie de pH, temperatură,
concentraţia oxigenului dizolvat, duritate, specia şi vârsta peştilor.

În prezenţa oxigenului din apă amoniacul este transformat de către
bacterii (nitrosomonas) în nitriţi* (NO2-). Aceştia sunt toxici la
valori mai mari de 0,3 mg/l.


Nitriţii, (NO2-) în prezenţa oxigenului sunt transformaţi la rândul lor de alte bacterii (nitrobacter) în Nitraţi (NO3-).

Nitraţii (NO3-) sunt mai puţin toxici pentru vieţuitoarele din mediul
acvatic iar pentru plante constituie chiar un nutrient strict necesar.
Nitraţii sunt veriga finala a acestor transformări ale azotului, ei
acumulandu-se în timp. Concentraţia maximă de nitraţi este de 100 mg/l
(recomandabil sa nu se depăşească valoarea de 50 mg/l).

In bazin mai are loc si un proces de denitrificarea ce reprezinta
reducerea nitratului pina la azot gazos, reactia este eficienta in mediu
anaerob, in instalatii specializate de denitrificare. Consider ca
exista o densitate redusa de bacterii denitrificatoare, intr-un acvariu
iar procesul se produce in mod nesemnificativ.


Carbunele activ este un mangal, obtinut in principal din nuca
de cocos ( cel de calitate superioara). Rolul lui in bazin consta in
neutralizarea substantelor toxice si nu numai din acvariu. Aceasta
neutralizare se realizeaza prin prezenta unei forte de adsorbtie
constand in legaturi fizice slabe numite forte Van der Waals.
Moleculele se fixeaza la suprafata carbunelui, acoperind suprafata lui.
Cu cat molecula are masa mai mare, cu atat ea va fi tinuta mai puternic
de catre carbunele activ. Dar la un moment dat, suprafata carbunelui
activ se va "umple” de molecule. Acest este momentul pe care noi il
cunoastem sub numele de "dezactivarea carbunelui ". Am citit afirmatii
ca de acum incolo, carbunele elibereaza ioni…toxine….etc. Nu chiar. De
fapt se intampla altceva. Apare concurenta dintre molecule. Adica daca
in apa acvariului exista molecula cu masa moleculara ” x” iar la
suprafata carbunelui sta fixata molecula cu masa ” x-1″, atunci molecula
cu masa mai mare o scoate pe cea cu masa mai mica si ii ocupa locul pe
suprafata carbunelui. Evident ca molecula mai micuta va fi aruncata
inapoi in bazin…poate de aceea se spune ca elibereaza toxine…intr-un fel
merge zis si asa. Dar carbunele activ nu este selectiv, adica nu atrage
DOAR substante care contin carbon. Adsoarbe fara mofturi orice.Cu cat e
mai complicata structura moleculei, cu atat o va adsorbi mai bine. Este
de preferat ca acest carbune activ sa se foloseasca doar in cazuri de
stricta necesitae, el adsorbind si substante esentiale pentru bunul mers
al acvariului.